Stilul de Viață și Genetica
Ştim cu toţii că stilul de viaţă este esenţial în ceea ce priveşte frumuseţea fizică şi chiar cea psihică, însă, chiar dacă mulţi dintre noi suntem conştienţi de acest lucru, nu luăm nici o măsură în acest sens.
Este adevărat că genetica joacă, de asemenea, un rol important în menţinerea frumuseţii fizice, însă nu este de ajuns.
Silueta
Specialiştii afirmă că, în primul rând, trebuie să ai mare grijă la siluetă, deoarece kilogramele în plus pot să te facă să pari mai bătrână decât eşti. Este bine să adaugi în fiecare zi câte 14 grame de fibre în dietă şi vei consuma cu 30% mai puţine calorii. Astfel, pe lângă fructe şi legume proaspete, poţi consuma frecvent taiţei transparenţi sau “tăiţei de celofan”. Aceştia nu conţin făină albă de grâu, deci nu au un conţinut caloric crescut.
Alimentația
Dacă doreşti să consumi paste, trebuie să ştii că circa 60 de grame din acest aliment conţine 200 de calorii, în timp ce circa 60 de grame de tăiţei transparenţi conţin doar 10 calorii. De asemenea nutritioniştii ne sfătuiesc să consumăm alge marine pentru a ne detoxifia organismul.
Este important să elimini radicali liberi, deoarece aceştia sunt duşmanii pielii şi duc la apariţia ridurilor. Ai grijă să mănânci legume şi fructe care conţin antioxidanţi care pot distruge radicalii liberi.
Psihicul
În ceea ce priveşte o minte ageră, sănătoasă, trebuie să reţii că boabele ajută creierul, indiferent că sunt de fasole, năut, mazare sau linte. Nutriţioniştii sunt de părere că acestea conţin multe proteine care luptă împotriva celulelor canceroase şi menţin tinereţea creierului.
Consumul de Zahăr
Un alt aspect important îl reprezintă consumul de zahăr. Acesta poate determina îmbătrânirea pielii şi are un rol inflamator, provocând dezechilibre şi diferite dureri în organism. Este recomandat să înlocuieşti dulciurile cu fructe şi să faci cât mai multă mişcare fizică pentru a rămâne mereu tanară.
Nu evita proteinele, deoarece acestea înseamnă de fapt mai multă masă musculară, care te va ajuta sa arzi mai uşor caloriile, chiar şi în timpul somnului. Mănâncă aşadar, legume, carne slabă, peşte, ouă, nuci sau arpacas.
